Helmut Duckadam n-are mare încredere într-o calificare a celor de la FCSB în grupele Conference League!
Fostul mare portar este dezamăgit de cum au putut să arate roș-albaștrii în duelul cu Chindia, din Superligă, chiar dacă FCSB a revenit de la 0-2 și s-a impus cu scorul de 3-2 pe Arena Națională.
Prima manșă dintre FCSB și Viking este programată joi, la București. În condițiile în care peluzele au fost închise de UEFA, vicecampioana României așteaptă la meci în jur de 30.000 de spectatori pe cel mai mare stadion al țării.
Helmut Duckadam crede că FCSB trebuie să arate mult mai bine în dubla cu Viking, pentru a ajunge în premieră în grupele Conference League.
„Nu mi-a plăcut deloc ce am văzut în meciul FCSB-ului cu Chindia! Joacă doar pentru ei! Cordea a făcut o partidă foarte bună, dar cu o floare nu se face primăvară. Jocul de echipă nu funcționează deloc. Să sperăm că va fi bine în dubla cu Viking, dar eu cred că FCSB are cea mai grea dublă în Europa. Trebuie să-și îmbunătățească mult jocul pentru a trece mai departe. În schimb, CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt favorite la calificarea în grupele Conference League, dar nici ele n-au jucat bine în campionat”, a spus Helmut Duckadam, pentru ProSport.
Fostul mare portar știe ce trebuie să facă Ștefan Târnovanu pentru a progresa: „Poate că el are o vină la golul al doilea. Dacă nu se complică în anumite momente, el poate fi un portar foarte bun”.
FCSB pune în vânzare biletele pentru manșa tur cu Viking FK din play-off-ul Conference League, marți, 16 august, iar prețurile tichetelor sunt între 30 și 150 de lei.
De asemenea, programul caselor de bilete de la Arena Națională va fi următorul:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER